Progresul lucrărilor de reparație capitală a străzilor din cadrul Pachetului II al proiectului „Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”, finanțat de BERD și BEI
În prezent, pe șantierul str. 31 August 1989, activitățile se desfășoară simultan pe tronsoanele: str. A. Șciusev – str. P. Movilă, pe zona de trotuare și carosabil, precum și în perimetrul str. Ismail – str. Ciuflea, unde sunt executate lucrări de canalizare pluvială.
De asemenea, pe tronsonul Al. Șciusev – T. Ciorbă, partea impară, trotuarul a fost renovat în proporție de 90%, iar pe partea pară încep lucrările de aplicare a pavajului, după care lucrările vor continua etapizat pe tronsoane, pentru a nu periclita accesul pietonilor.
Pe zona de carosabil au fost executate lucrări de terasament și pregătire pentru aplicarea betonului asfaltic.
Totodată, sunt reabilitate căminele de vizitare ce aparțin deținătorilor de rețele aflate în stare avariată, după ajustările proiectului de execuție de către la IMP „Chișinăuproiect”.
Potrivit responsabililor de proiect, ca urmare a densității străzii cu rețele edilitare, a căror cotă, față de cota terenului de fundare, este redusă, obținerea unui grad de compactare devine mai complicată. Totodată, nivelul apelor freatice este unul ridicat, fapt care necesită măsuri suplimentare de consolidare a terenului de fundație, care nu au fost prevăzute inițial în proiect.
Respectiv, conform cerințelor contractului, pentru fiecare strat aplicat se execută inițial sectoare experimentale, după care urmează un șir de rapoarte și expertize, care duc la întârzierea procesului de execuție (valabil pentru toate 3 străzi).
Mai mult, municipalitatea semnalează asupra problemei comune, nesoluționate încă, pentru toate cele 3 străzi care reprezintă arborii amplasați în aliniamentul stradal supuși defrișării, dar pentru care nu sunt eliberate autorizațiile de rigoare.
Toate aceste aspecte încetinesc procesul de execuție a lucrărilor, dar sunt niște etape importante care trebuie parcurse. Astfel, după expertizare, identificarea soluțiilor și aprobări lucrările vor fi accelerate.
Concomitent, pe str. Alexandru cel Bun se lucrează pe tronsoanele str. Ismail – str. Bulgară și str. S. Lazo – str. M. Cebotari, asupra montării bordurilor și executării trotuarelor cu pregătirea patului de fundare, până la pavaj. Totodată, s-a nivelat patul drumului și s-a amenajat stratul de piatră spartă. Pe tronsonul Tighina – Bulgară a fost pozată canalizarea pluvială.
În același timp, se atestă un progres bun la lucrările pe partea de rețele electrice: pozarea a cablurilor subterane și montarea pilonilor.
În ce privește str. Tighina, se fac lucrări pe tronsonul str. Columna – str. A. Iancu, unde a fost executat sector experimental, pe care urmează a fi așternute straturile de asfalt.
Pe tronsonul str. A. Iancu – str. Alexandru cel Bun au fost amenajate bordurile și trotuarele în proporție de 80%, a fost pozată rețeaua de iluminat, iar pe segmentul str. Columna – str. Varlaam, partea stângă, a fost amenajate 90% din suprafața trotuarului.
Pe partea carosabilă a tronsonului respectiv, au fost amenajate straturile inferioare a structurii rutiere, până la primul strat de piatră spartă, iar pe segmentul str. Alexandru cel Bun – Columna au fost executate lucrări la patul de fundare și s-a amenajat stratul de drenaj.
Urmează inițierea lucrărilor la canalizarea pluvială.