Au fost contractate servicii suplimentare de întreținere a drumurilor publice pentru perioada rece a anului
Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a contractat servicii suplimentare de întreținere a drumurilor, care pot fi executate inclusiv în perioada mai rece a anului.
Este vorba despre servicii de plombare prin metoda injectării, în valoare de circa 6 milioane lei, pentru întreținerea și remedierea defectelor locale pe carosabile și pe accesele în curți de bloc din toate sectoarele capitalei, inclusiv în suburbii.
Lucrările vor demara de săptămâna viitoare, în condițiile unor temperaturi pozitive și urmează a fi executate timp de 3 luni de la semnarea contractelor. Pentru comparație, lucrările cu asfalt fierbinte pot fi realizate, conform condițiilor tehnice, la o temperatură minimă a aerului de 10 ºC.
La rândul său, ÎM Regia „Exdrupo” a contractat 500 tone de beton asfaltic rece, în valoare de 1, 3 milioane lei, pentru lucrările de lichidare a situațiilor de avariere a drumurilor pe timp de iarnă.
Primele livrări vor fi efectuate în săptămâna curentă, cu acest material urmând a fi tratate străzile principale și secundare din mun. Chișinău, cu prioritate cele pe care se deplasează transportul public municipal.
Altă metodă de întreținere a drumurilor în perioada rece, utilizată de „Exdrupo”, este aplicarea betonului asfaltic suprimat.